ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIALAU MURIT MILIOANEDE CAI DE LUPTĂ |
Dintotdeauna calul a fost cel mai bun prieten al omului și cel mai prezent animal pe câmpul de luptă, fie că trăgeau carele, transportau echipament sau mergeau la luptă cu soldații. De altfel, primul manual de antrenament cabalin datează încă din 1350 î. Hr.
La începutul Primului Război Mondial, cavaleria ocupa, încă, un rol major în cadrul armatelor statelor europene. În războaiele anterioare cavaleria mătura câmpul de luptă pentru a-și surprinde adversarii. Acum gardurile din sârma ghimpată nu erau ușor de penetrat și armele automate puteau decima cavaleria foarte rapid până aceasta să ajungă la liniile inamice. Zilele ofensivelor călare s-au apropiat de sfârșit cu aceasta ocazie. Primul Război Mondial a fost apusul folosirii cavaleriei în război. Cu câteva excepții pe frontul din Orientul Mijlociu și câteva pe frontul de Vest, cavaleria a luptat în majoritatea timpului pe jos. Însă regimentele de cavalerie nu au fost desființate, iar caii au jucat un rol major în transportarea proviziilor și pieselor grele de artilerie. Se estimează că aproximativ „zece milioane de cai au servit în acest război” și un număr însemnat din aceștia au fost omorâți. Din cei aproximativ un milion de cai trimiși pe frontul de Vest în Primul Război Mondial, doar 67 de mii au revenit acasă. Intrarea SUA în acest război în 1917 a înclinat balanța în favoarea aliaților către victorie. Cu mult înainte, însă, ca SUA să-și trimită trupele pe front, și-a trimis mai întâi alte resurse, caii săi, iar când forțele americane au intrat pe front au adus cu ele „un număr suplimentar de 182.000 de cai. Din aceștia, 60.000 au fost uciși și numai un număr de 200 s-au mai întors în SUA”. Până în 1914 britanicii mai aveau 20.000 de cai iar americanii au fost chemați sa le vină în ajutor furnizându-le forța călare necesară. În cei patru ani ai războiului SUA a exportat aproape un milion de cai în Europa. Acest lucru a redus semnificativ numărul cailor din America. La momentul izbucnirii Primului Război Mondial, dezvoltările tehnologice în domeniul militar au făcut ca situația de pe front să fie mai periculoasă pentru cai decât pentru oameni. De pildă, într-o singură zi, în 1916, în timpul bătăliei de la Verdun din Franța, au murit aproximativ 7000 de cai, dintre care aproximativ 100 au murit în urma unei explozii provocate de tunurile navale franceze. Caii au dovedit o sensibilitate mai mare și față de alte elemente, iar sute de cai au dispărut din cauza extenuării, a bolilor sau a atacurilor cu gaze toxice. Și mult mai mare ar fi fost numărul animalelor ucise dacă nu interveneau unitățile veterinare. În cazul armatei britanice, au fost tratați peste două milioane și jumătate de cai răniți, dintre care 75% s-au putut întoarce la serviciu. În timpul războiului, din cei aproximativ un milion de cai trimiși pe frontul de Vest, doar 67 de mii au revenit acasă. De altfel, armata britanică pierdea aproximativ 15% din caii săi în fiecare an de conflict, potrivit Biroului de Statistică Militară al regatului britanic. Moartea a milioane de cai în acest război a decimat populația equestriană de pe mapamond. Într-un singur an, spitalele veterinare britanice, au tratat 120,000 de cai pentru răni și boli. Ca și combatanții umani, caii necesitau ambulante și veterinari de campanie pentru a avea grijă de rănile și bolile de pe front apărute. Marea Britanie a folosit aproximativ un milion de cai în timpul Primului Război Mondial, însă Sikh, unul dintre sutele de mii de cai, se remarcă în mod deosebit. Povestea fascinantă, aproape incredibilă a acestui cal a fost descoperită de curând, întâmplător, de către un angajat al Muzeului Militar din Glouchestershire, Chris Chatterton. „Am citit o carte despre Glosters în care am găsit o mențiune despre Sikh. Am făcut investigații şi am găsit o poveste remarcabilă. Sikh era văzut de mulți soldați din batalion ca un semn de noroc. Ar fi grozav să facem o statuie pentru Sikh. Vom face cu siguranță ceva la muzeu pentru a comemora trecutul calului”, a povestit Chris Chatterton, citat de Daily Mail.
Armăsarul a fost un exemplar de excepție. A provenit din Australia, unde fusese crescut şi de unde a fost vândut apoi în India. De acolo, a ajuns în nordul Chinei, cu regimentul britanic şi a fost dat în primire locotenentului A.C. Vicary, în 1913. Când batalionul său a primit ordin să se întoarcă în Europa, pentru a se pregăti de război, în noiembrie, 1914, Vicary a primit permisie specială să îl ia pe Sikh cu el. Așa a ajuns calul să călătorească cu vaporul, timp de 8 săptămâni, din China spre Europa, într-un grajd improvizat din cutii, alături de soldații care se ghemuiau pe ponton, îndurând cele mai vitrege condiții. Mai ieșea de-acolo când vaporul mai făcea câte o escală. Calul era atât de inteligent, încât pe câmpul de luptă a evitat gloanțele şi grenadele inamicului şi a reușit să se strecoare printre toate capcanele, în „misiunile” lui de a aduce provizii soldaților aflați pe câmpul de luptă, ca aceștia să supraviețuiască. Astfel, i-a ajutat să nu moară de foame. Calul a plecat cu regimentul stăpânului său și a ajuns să lupte în prima linie de război, iar în 1918 a făcut un drum din Rusia până în Marea Britanie trecând prin Turcia, Grecia, Italia şi Franța.
Sikh a încheiat războiul ca locotenent-colonel, având o cruce militară și două distincții pentru modul în care și-a servit patria. Calul a fost pensionat după revenirea în țară și a murit la
locuința locotenentului Vicary. Un alt exemplu este Warrior, supranumit „Calul pe care nemții nu l-au putut ucide”. „ Lui Warrior, unul dintre cele mai celebre animale din timpul Primului Război Mondial, i-a fost acordat recent post-mortem medalia Dickin, cea mai înaltă decorație militară acordată animalelor pentru acte de eroism în fața dușmanului”. Warrior, care a ajuns pe Frontul de Vest pe data de 11 august 1914, împreună cu proprietarul și călărețul său, generalul Jack Seely, a îndurat ororile Bătăliei de pe Somme și a fost salvat de două ori în Bătălia de la Passchendaele, după ce rămas captiv în grajd. În ciuda rănilor suferite de-a lungul războiului, „Warrior a supraviețuit și s-a întors acasă, în Isle of Wight, în 1918, și a locuit alături de familia Seely până la moartea sa. Warrior a trăit 33 de ani”.
Viața lui Warrior a reprezentat o sursă de inspirație pentru regizorul Steven Spielberg, al cărui film a câștigat aprecierea criticilor și a fost nominalizat la Oscar. Filmul War Horse (lansat în 2011), care s-a bazat pe romanul scris de Michael Morpurgo în 1982, este unul dintre cele mai renumite filme de acest gen și spune povestea lui Joey, un cal care ia parte la Primul Război Mondial
„Warrior reprezintă un exemplu extraordinar de rezistență prin contribuția pe care și-a adus-o în Marele Război”, a declarat Spielberg. „Faptul că Warrior a primit medalia de onoare Dickin reprezintă un tribut necesar, dar dureros, nu doar pentru aceste animale remarcabile, ci pentru toate animalele care ne-au fost de ajutor.” Ceremonia oferirii medaliei s-a desfășurat în cadrul Muzeului Imperial al Războiului din Londra, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când Warrior și-a început activitatea militară în cadrul Primului Război Mondial. Medalia a fost primită de către nepotul generalului Seely, Brough Scott, care este comentator de curse de cai și jurnalist de radiodifuziune. „Povestea lui Warrior – cu care am crescut, ascultând-o pe genunchii mamei mele – s-a pierdut în timp. Însă acum, el se află printre noi, 100 de ani mai târziu, datorită PDSA”, a afirmat Scott. „Familia mea și cu mine suntem mai mult decât onorați că Warrior a primit acest premiu în numele tuturor animalelor care și-au făcut datoria pe câmpul de luptă; suntem cu adevărat umili. Mi-aș fi dorit doar ca Jack Seely să fi fost astăzi aici pentru a lua parte la ceremonia în care Warrior a primit echivalentul Crucii Victoria”. Warrior a primit astfel cea de-a 66-a medalie oferită de PDSA,
fiind primul animal care a luat parte la Marele Război. |